Medicine Madison. Spectacolul artei fotografice.


 

„Arta nu este un proces simplu şi nici un proces plăcut pentru cei fără puterea de a se sacrifica pentru a crea.”(Medicine Madison)

IMG_7474 - Copy (1)

Dacă s-a pus problema de prea multe ori în istorie, că arta fotografiei este un proces mimetic, pur şi simplu un act de imitaţie al naturii,  exista cazuri speciale care răstoarnă această teorie devenită clişeu în istoria artelor. Unul dintre puţinele care fac excepţie de la normă, este Medicine Madison, un pseudonim artistic care merită să fie luat in vizor pentru originalitate în fotografie.

IMG_4462

„(…) Şi totuşi, fotografia nu se ridică la  nivelul artei prin pictură ci prin teatru”. Este un citat din Roland Barthes, care mă duce cu gândul  la „Staged Photography”, la arta spectacolului , dar nu în ultimul rând la măşti, laitmotivul pe care  Medicine îl foloseşte des în creaţiile ei .

A fost suficient un prim contact cu fotografiile semnate de Medicine şi curiozitatea s-a instalat pe loc aşa că am invitat-o la un dialog deschis despre arta fotografică şi mai mult decât atât,  despre caracterul pe care îl au creaţiile sale  artistice: „Fotografia este oglinda realităţii. Această realitate trebuie să fi existat la un moment dat, pentru că altfel nu putea fi fotografiată. A prelucra o fotografie mai mult decât nişte banale adjustări de contrast sau luminozitate sunt din punctul meu de vedere o insultă la adresa fotografiei, şi chiar o insultă la adresa realităţii. În urmă cu 10 ani am simţit că trebuie să fac fotografii şi am ajuns în timp să-mi creez propriile fotografii, în cadre unice pe care mi le construiesc singură. În fond este vorba depre un rol pe care îl joc şi pe care mi-l asum. M-am obişnuit atât cu rolul de zeitate, cât şi cu rolul de călău al propriilor zămisliri.”(MM)

05

Astăzi, mulţi fotografi contemporani au pierdut pariul cu creativitatea şi foarte puţini dintre ei îşi crează singuri cadrele fotografice, pentru  că nu le este  deloc comfortabi să renunţe la surprinderea momentelor de-a gata, de pe stradă… ce-i drept nu e uşor să se  facă ocol peisajelor captivante create de lumina  naturală ;  O simplă apăsare pe declanşator si rezultă o fotografie!  Bineînţeles că multe dintre astfel de fotografii  ajung să fie foarte expresive , dar din punctul meu de vedere, devin valoaroase doar atunci când  inspiră  un moment de statornicie.

Medicine evită genul acesta de abordare in fotografie  pentru a-şi explora mai mult valoarea conştiintei de sine  in realizarea autoportretului. Odată constientă de sine, se detaşează şi printr-o manifestare de ordin „şamanic”, aproape „pagân”,  îşi înnobilează spiritul prin fotografie ;  Este vorba despre cultul personalităţii: „Motivul pentru care chipul meu se repetă obsesiv în fotografiile mele este fascinaţia pe care o am faţă de natura sa cameleonică. Consider că există unele lecţii de viaţă pe care oamenii le-ar putea învăţa de la mine în timp ce îmi privesc lucrările. Cultul personalităţii este o noţiune utilizată până acum de dictatori, persoane care nu au înţeles rostul iubirii de sine. Pentru orice există un început…(MM)”

49

Medicine se foloseşte de mască şi o percepe ca pe o  metaforă a morţii , o abordare necsară in reincarnarea spiritului prin fotografie.

Fotografiile artistei sunt asemănătoare unui teatru  primitiv şi unui tablou viu prin figurarea feţei imobile şi fardate sub care îi vedem pe morţi. Roland Barthes este  poate singurul care vede arta fotografică aproapiată de teatru datorită unui element intermediar, precum moartea.  Anologia dintre teatru şi cultul morţilor nu  ne este străină dacă ne gândim la primii actori care jucau acest rol. Fotografiile lui Medicine aduc aminte de omul cu faţa vopsită din teatrul chinezesc, machiajul pe bază de orez din Katha Kali-ul indian, masca din No-ul japonez: „.Autoportretul, în cazul meu, este o mască.  Masca are numeroase forme, însă, spre deosebire de opinia generală, o mască nu acoperă, ci descoperă , atunci cand masca este  realizata de persoana care o va purta. Acesta este rolul măştilor mele. Orice senzaţie este hiperbolizată când intru în rol. Spectacolul autoportretelor mele se petrece înainte să încep să mă fotografiez. Intru într-o stare pe care mi-o impun. Mă privesc în oglindă, aşadar am privilegiul de a fi atât circ cât şi public simultan. Identitatea mea se schimbă, cameleonul rămâne. „(MM)

IMG_2834

Deşi  cred că  Medicine este un  artist vizual  nu doar prin talent dar şi prin faptul că a  absolvit  facultatea de Foto-Video din cadrul Universităţii de Arte din Buncuresti, ea evită să se numească  aşa , datorită statutului pe care unii artişti  contemporani  l-au dobandit prin apel la strategii agresive de marketing: „Termenul nu mă defineşte,  fiindcă artistul de azi este mai preocupat de aspectele superficiale ale existenţei decât de natura şamanică a creaţiei, iar eu îmi asum rolul de a mă auto-exorciza (şi de a-i exorciza pe alţii) prin arta vizuală, invitând la reflecţii asupra naturii umane – un rol de care alţii se tem.”(MM)

IMGh_7106

Spre finalul conversaţiei am întrebat-o dacă s-a lăsat influenţată de fotografi consacraţi din istoria artelor şi răspunsul pe care mi l-a dat  este dovada unui carcater autentic  şi a unei personalităţi puternice, care crede că în artă nu trebuie să ne lăsăm influenţaţi,  dar că trebuie să învăţăm din originalitatea unor modele demne de urmat: Nu simt că m-am inspirat din lucrările altor artişti fiindcă am fost mereu concentrată pe ideea de a-mi expune seva interioară, brută, lipsită de artificii.  Există însă fotografi care m-au încântat cu lucrările lor:  Man Ray, pentru graţie,  Claude Cahun pentru simplitate,  Henri Cartier Bresson pentru echilibru,  Andre Kertesz pentru sinceritate,  Robert Mapplethorpe pentru formă;  Ei sunt doar o mică parte dintre artiştii pe care îi apreciez, dar lista ar fi uriaşă.

 

O apreciez pe Medicine pentru puterea si egocentrismul creaţiei, pentru sacrificiul ei de a muri  şi totodată de a învia prin arta fotografică, pentru amenejarea „butaforiei” in  scenă  şi a repertoriului de expresii, într-un cuvânt pentru spectacol. Un spectacol la care nu putem fi decât spectatori.

Încheie prin a spune că: „Arta nu este un proces simplu şi nici un proces plăcut pentru cei fără puterea de a se sacrifica pentru a crea.”(MM)

4MIC

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: